miercuri, august 27, 2025
AcasăLocal BTBătrână moartă de frig

Bătrână moartă de frig

Moarte cumplită pentru o femeie de 77 de ani din Botoşani. Aceasta a fost găsită căzută în curtea casei sale, din comuna Manoleasa.

Femeia locuia singură şi era aproape îngheţată de frig, îmbrăcată cu haine subţiri. Aceasta a fost găsită de rudele sale care au mers să o viziteze. Oamenii au apelat imediat serviciul 112, la faţa locului ajungând o ambulanţă, care a preluat-o pe femeie şi a transportat-o la Urgenţe.

„Pacienta a ajuns în serviciul nostru în şoc hipotermic sever. Temperatura corpului era de aproximativ 20°C. S-au încercat toate procedurile de ridicare a temperaturii şi stabilizării semnelor vitale, dar, din păcate, nu s-a mai reuşit, pacienta intrând în scurt timp în stop cardio-respirator ireversibil”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Acesta este primul deces raportat în acest sezon rece de către Direcţia de Sănătate Publică din cauza temperaturilor scăzute şi al hipotermiei.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.8 ° C
18.8 °
18.6 °
59 %
3.6kmh
19 %
mie
27 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °
D
35 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei curajoşi s-a inventat şi jumătatea de taxi.

EDITORIAL

Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...

EPIGRAMA ZILEI

NU-I BUN TOT CE-I LUNG ŞI MARE - Afirmația e justă Şi-un exemplu ca atare E banala ... fustă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...