sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTAccident produs de o tânără de 19 ani

Accident produs de o tânără de 19 ani

Goana după cumpărături a aglomerat din nou străzile din oraş. O tânără de 19 ani, aflată la volanul unui autoturism marca Peugeot, a rămas fără permis la nici un an după ce l-a obţinut. Asta după ce aceasta a provocat un accident într-una din cele mai aglomerate intersecţii din oraş.

Evenimentul a avut loc la intersecţia dintre Calea Națională şi strada Sucevei. Autoturismul condus de tânăra de 19 ani venea dinspre sediul ISU Botoșani spre Sucevei, dar nu a acordat prioritate altui participant la trafic care circula din sens opus, dintre Sucevei şi vira spre Calea Naţională.

În încercarea de a evita un impact mai puternic, mașina tinerei a ajuns pe scuarul care delimitează benzile. Din fericire incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nefiind victime. Mai multe echipaje de Poliţie au ajuns însă în zonă, iar tânăra va intra în noul an pieton. „Conducătoarei auto i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, aplicându-i-se și o amendă în valoare de 870 de lei”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.7 ° C
16.7 °
16.6 °
63 %
2.3kmh
8 %
S
30 °
D
26 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...