spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTDe teama Covid, botoşănenii nu au mai mâncat mult de Crăciun

De teama Covid, botoşănenii nu au mai mâncat mult de Crăciun

În acest an numărul celor care au ajuns la spital din cauza indigestiilor a fost mult mai mic comparativ cu anii trecuţi.

Covidul i-a cuminţit până și pe gurmanzii cei mai mari din perioada Crăciunului. După ce se desfătau cu mese copioase, mulți botoșăneni ajungeau, invariabil, la Urgențe la fiecare mare sărbătoare. Nu a fost, însă, cazul și în acest an.

Crăciunul a fost unul mai liniștit ca niciodată pentru cadrele medicale din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Asta cel puțin din punct de vedere al numărului de prezentări. Astfel, în decursul celor trei zile de Crăciun, pragul UPU a fost călcat de doar 355 de pacienţi. Deşi numărul pare unul destul de mare, comparat cu Crăciunul din anii trecuţi, cifrele au fost mai mult decât lejere. Spre exemplu, în aceeași perioadă a anului trecut, au ajuns la Urgențe nu mai puțin de 500 de botoșăneni în doar 60 de ore.

Cadrele medicale spun că în aceste zile de sărbătoare au fost chiar perioade de acalmie totală la Urgenţe, în comparaţie cu anii trecuţi, în care ambulanţele nu mai conteneau să aducă pacienţi cu indigestii provocate de consumul excesiv la mesele de Crăciun.

Nu au lipsit, însă, cei care au băut mai mult decât trebuia. „Nu au fost decât câteva cazuri de afecţiuni cauzate de consumul exagerat de alimente. Cei cu intoxicaţii etanolice au fost şi anul acesta prezenţi, în schimb. Cam 20-30 în total. Dar şi în cazul lor, formele cu care se prezentau erau mai uşoare”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Spital ocolit de teama virusului

Medicii sunt de părere că mulţi dintre botoşăneni nu mai vin la Urgenţe de teama virusului care a acoperit întreaga planetă. Acest fapt poate însemna că multe dintre prezentări nici nu sunt urgenţe medicale reale, dar sunt şi cazuri în care oamenii mai rău fac dacă amână să meargă la spital.

„Unii chiar ne spun că nu merg la spital de teama Covid. De parcă acest virus stă pe pereţi prin Urgenţe şi sare pe ei. Există un cort de triaj, există foarte bine delimitate zonele covid şi non-covid. Important este ca oamenii să vină atunci când au nevoie, nu să amâne, pentru că afecţiunile li se pot agrava”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...