marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTUrmărit internațional capturat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca

Urmărit internațional capturat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un cetățean moldovean căutat de autorităţile din Italia pentru săvârşirea de infracţiuni de furt.

În vârstă de 38 de ani, G.D. s-a prezentat ieri dimineață în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism Mercedes. La verificarea documentelor, cei din punct au constatat că pe numele bărbatului era emisă, încă din data de 4 octombrie 2018, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare către autorităţile din Italia, bărbatul fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni de furt.

„Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
20.5 °
48 %
7.2kmh
5 %
mar
26 °
mie
26 °
J
29 °
vin
30 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...