spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBătrân ucis în propria casă

Bătrân ucis în propria casă

Cercetările demarate în cazul morții suspecte a bătrânului de 90 de ani din Dorohoi au scos la iveală faptul că bărbatul a fost ucis. În urma probelor adunate, ieri, mai multe persoane au fost duse la audieri. Procurorul Valeriu Chihaia, cel ce se ocupă de acest caz, spune că persoanele ce au fost audiate nu au un domiciliu stabil în Dorohoi, iar cercetările vizează două infracțiuni, una de omor și una de tâlhărie, cea de a doua fiind asupra unui martor în dosar.

Bărbatul ucis în propria casă era cunoscut în rândul locuitorilor ca fiind consumator de băuturi alcoolice împreună cu fiul acestuia si nu numai. În locuinţa celor doi intrau mereu diferite persoane inclusiv oameni ai străzii. Pe fondul consumului de alcool se iscau de multe ori scandaluri sau acte violente, dovada fiind plângerile făcute la poliţie de către bătrân.

În luna octombrie a anului trecut bărbatul a depus o plângere pentru infracțiunea de tâlhărie, iar cu o săptămână înainte de tragedie acesta a fost victima unui jaf. Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), susţine că în cazul ambelor plângeri autorii au fost identificaţi.

Bărbatul de 90 de ani a fostă găsit fără suflare marţi de către o femeie care îi aducea de mâncare. Acesta era întins pe pardoseală, prezentând un traumatism  la nivelul capului. Speriată femeia a sunat imediat la 112 pentru a anunţa descoperirea macabră.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...