luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTDemersuri pentru preluarea a două clădiri de la Ministerul Sănătăţii

Demersuri pentru preluarea a două clădiri de la Ministerul Sănătăţii

Municipalitatea botoşăneană a reluat demersurile vizând preluarea a două clădiri emblematice pentru oraş, dar care sunt nefolosite de câţiva ani. „Clădirile monument istoric au reprezentat şi reprezintă o prioritate pentru mandatul meu. În acest sens, am trimis către autorităţile centrale o solicitare pentru a primi două clădiri monument istoric de pe strada Mihail Kogălniceanu, fostul sediul al Casei de Asigurări de Sănătate şi fostul sediu al Direcţiei de Sănătate Publică, de pe strada Marchian. Consider că menirea administraţiei este să-şi sporească patrimoniul, nu să-l diminueze”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Potrivit edilului, cele două clădiri au mai fost solicitate şi în trecut de la Ministerul Sănătăţii. În primăvara anului 2017, Cosmin Andrei şi deputatul Tamara Ciofu au făcut demersuri pentru ca primăria să le preia cu titlu gratuit de la minister. Demersul s-a soldat cu un refuz, oficialii ministerului anunţând că aceste două imobile vor fi reabilitate cu fonduri europene, însă nu s-a mai făcut nimic pentru a le repune în valoare.

Cele două clădiri „se sting” sub ochii botoşănenilor

Fostele sedii ale Direcţiei de Sănătate Publică şi Casei de Sănătate au fost abandonate şi se deteriorează cu trecerea timpului. Mulţi botoşăneni sunt de părere că nereabilitarea acestor clădiri reprezintă o lipsă de respect faţă de înaintaşii noştri.

Potrivit legii, clădirile istorice nu pot fi demolate sau modificate fără autorizaţie. Pornind de la procedurile stufoase pentru autorizarea lucrărilor şi fondurile necesare, de ordinul sutelor de mii de euro, unii proprietari aşteaptă demolarea imobilelor, pentru a putea valorifica terenul. Alţii, mizând pe starea clădirilor, fac solicitări pentru scoaterea acestora din lista monumentelor istorice. Asta, în condiţiile în care statul nu acordă sprijin pentru renovarea clădirilor. Acesta este şi motivul pentru care autorităţile locale se feresc să-i sancţioneze pe proprietarii de clădiri monument lăsate în paragină.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.7 °
27.2 °
40 %
3.6kmh
0 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...