spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAmenzi mai puține pentru încălcarea normelor de protecție antiCOVID

Amenzi mai puține pentru încălcarea normelor de protecție antiCOVID

Numărul sancțiunilor aplicate de forțele de ordine pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID a scăzut în ultima perioadă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în perioada 15-17 ianuarie a.c. forțele de ordine și instituțiile de control au verificat din nou zonele aglomerate, dar și mijloacele de transport în comun, fiind organizate 13 acțiuni punctuale. În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 10.000 de lei.

„Din totalul sancțiunilor contravenționale, un număr de 24 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu și pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Cert este că de la declanșarea protestelor polițiștilor, care sunt nemulțumiți de înghețarea salariilor în sistemul bugetar, numărul amenzilor aplicate a scăzut. În urmă cu numai o lună, polițiștii aplicau într-o singură zi peste 50 de sancțiuni pentru încălcarea normelor de protecție. Acum, numărul sancțiunilor a scăzut simțitor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...