spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTPersoane sancționate pentru nerespectarea măsurii privind carantina

Persoane sancționate pentru nerespectarea măsurii privind carantina

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani (IPJ), împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.

„Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar și mijloacele de transport în comun”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de IPJ Botoșani.

Astfel, pe raza întregului județ au fost organizate 8 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 67 de locații de interes și 60 de mijloace de transport public în comun.

„Echipele de control au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 lei, dintre acestea 36 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 14 sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat măsura privind carantina”, se mai arată în comunicat.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile cu atribuții de control, vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.7 °
9.3 °
64 %
3.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...