luni, octombrie 20, 2025
AcasăLocal BTIarna revine la Botoşani

Iarna revine la Botoşani

După ce mijlocul acestei săptămâni a adus maxime de 10°C, cu mult peste normalul perioadei, weekendul ne readuce în climatul de iarnă.

După cea mai caldă zi din săptămână, cea de joi, când mercurul din termometre a urcat până la 10°C pe parcursul zilei, de vineri temperatura s-a răcit serios. Astfel, maxima zilei a fost de 3°C, în timp ce pe parcursul nopţii sunt şanse de ninsoare, la -3°C.

În weekend vremea va fi foarte capricioasă, continuând tendinţa zilei de vineri, cu temperaturi care vor oscila sub cota de îngheţ, cu şanse de precipitaţii sub formă de ninsoare în noaptea de vineri, sâmbătă şi prima parte din duminică, după care este posibil ca ninsoarea să se transforme în burniţă.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
8.7 ° C
8.8 °
7.8 °
55 %
4.5kmh
0 %
lun
9 °
mar
13 °
mie
15 °
J
17 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te cheamă clientul, nu ai ce face.

EDITORIAL

„Coaliția de guvernare” arată ca o căsnicie aranjată între două familii care se urăsc dar nu-și permit divorțul. PSD și PNL trăiesc împreună de...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...