vineri, mai 10, 2024
AcasăLocal BTMister elucidat în cazul bătrânei sfâşiată în casă (video)

Mister elucidat în cazul bătrânei sfâşiată în casă (video)

Legiştii au reuşit să elucideze misterul morţii bătrânei din Gorbăneşti. În urmă cu două săptămâni, aceasta a fost găsită sfâşiată în propria casă, decesul survenind de mai mult timp. În vârstă de 93 de ani, femeia locuia singură şi era vizitată o dată la ceva timp de o noră de-a ei.

La ultima vizită, însă, femeia a găsit o imagine de coşmar. Toată casa era răvăşită, iar soacra ei era moartă, căzută sub masă, cu ambele picioare sfârtecate. În stare de şoc, aceasta a sunat imediat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj de la Ambulanţă, care a constatat decesul, dar şi o echipă de criminalişti.

În cele din urmă, poliţiştii au solicitat efectuarea unei autopsii, iar medicii legişti au stabilit cauza morţii. „În urma efectuării autopsiei, s-a stabilit că persoana în cauză a decedat din cauze naturale, nefiind vorba de producerea unei fapte de natură penală”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Din câte se pare, casa a fost răvășită de propriii câini și alte animale sălbatice, care i-au mușcat picioarele timp de aproape o săptămână.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
12.2 °
10.5 °
63 %
0.8kmh
99 %
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
18 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...