miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTSoluţii căutate pentru persoanele cu handicap

Soluţii căutate pentru persoanele cu handicap

Reprezentanţii asociaţiilor care reprezintă drepturile persoanelor cu handicap locomotor şi a persoanelor cu deficienţe de vedere sau de auz s-au întâlnit ieri la Primăria Botoşani cu viceprimarul Bogdan Buhăianu. Aceştia au dorit să-i prezinte edilului problemele cu care se confruntă şi să solicite rezolvarea lor.

Rampele pentru persoanele cu handicap care nu sunt realizate conform standardelor în vigoare, dalele deteriorate pe trotuarele de pe Bulevardul Eminescu, lucrările nesemnalizate, şinele de tramvai care reprezintă un real pericol pentru cei care se deplasează în scaune cu rotile au fost doar câteva dintre problemele aduse în atenţia edilului.  „Vă rog să sintetizaţi toate aceste probleme pentru că dumneavoastră le observaţi în viaţa de zi cu zi. Noi suntem foarte deschişi şi o să vedem exact din punct de vedere legal, dar dacă sunt exemple în ţară, cu siguranţă vom găsi cadrul juridic şi legal ca să fiţi reprezentaţi în cele două comisii de urbanism şi sistematizare a circulaţiei. Consultativ, nu strică niciodată o părere în plus”, le-a spus viceprimarul celor care s-au prezentat în audienţă. Totodată, edilul le-a cerut acestora să îl sune ori de câte ori sesizează o problemă, pentru ca aceasta să fie rezolvată.

Ei au prezentat problemele cu care se confruntă atunci când se deplasează prin oraş şi, de asemenea, am discutat şi despre comportamentul angajaţilor din structurile municipalităţii raportat la persoanele cu diferite forme de handicap. Au reieşit din discuţii câteva idei principale şi vom încerca în perioada următoare să le punem în practică”, a declarat Bogdan Buhăianu, în finalul întâlnirii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
10.5 °
96 %
4.7kmh
100 %
mie
12 °
J
9 °
vin
10 °
S
14 °
D
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...