miercuri, mai 15, 2024
AcasăLocal BTBătaie ca-n vestul sălbatic în față la mall

Bătaie ca-n vestul sălbatic în față la mall

Anchetă a poliției după o bătaie în plină stradă, care a avut loc în urmă cu câteva zile, în fața complexului comercial „Uvertura Mall”. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), doi bărbați ar fi fost loviți de mai mulți indivizi, pe fondul unui conflict spontan.

Scandalul de la care a pornit totul a avut loc vineri seară, pe 26 februarie a.c., când cei doi bărbați, în vârstă de 36 de ani, unul din municipiul Botoșani, iar celălalt din comuna Tudora, ar fi avut un conflict, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cu un grup format din cinci tineri. După un schimb de replici, aceștia din urmă au reacționat violent, conflictul degenerând într-o altercație.

În urma unui apel pe 112, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, însă între timp agresorii au dispărut. „A fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri și alte violențe, iar în urma investigațiilor efectuate de către polițiști au fost identificate toate persoanele implicate în altercație. Agresorii ar fi din municipiul Botoșani, însă cercetările continuă, urmând să se stabilească participația fiecărei persoane”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

În funcție de rezultatele anchetei, polițiștii vor stabili la final și principalele acuzații față de protagoniștii incidentului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.7 °
6 °
82 %
2.4kmh
100 %
mie
15 °
joi
17 °
vin
17 °
sâm
16 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.

EDITORIAL

Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Ba-i subțire, ba e gros Dar cu ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ E ... purtător de cuvânt! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...