vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTO nouă expoziţie la Galeriile de Artă "Ştefan Luchian"

O nouă expoziţie la Galeriile de Artă “Ştefan Luchian”

Galeriile de Artă “Ștefan Luchianˮ Botoșani găzduiesc, în perioada 27 martie – 9 aprilie, expoziția “ȚINUT  NATAL”, cu lucrări de pictură semnate de artistul plastic botoşănean Ioan Văcăreanu. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 27 martie, începând cu ora 11:00. Lucrările vor fi prezentate de muzeograful Ana Coșereanu.

Ioan Văcăreanu este un pasionat de natură, găsind în pictură modul de a-și exprima trăirile și sentimentele față de locul în care a copilărit și de spațiul în care își duce existența cotidiană. Împletind lucrul individual, pictura naivă, cu lecțiile primite prin cursurile urmate la Școala Populară de Artă din Botoșani, acesta este în căutarea propriului mod de exprimare pe drumul dificil și sinuos al artei”, a declarat Ana Coşereanu.

Aflat la prima expoziţie personală, expozantul aduce la Galeriile de Artă “Ștefan Luchianˮ Botoșani lucrări realizate de-a lungul timpului, respectiv peisaje și naturi statice –  având o vădită atracție către universul floral.

Expoziţia poate fi vizitată zilnic, în intervalul orar 9:00 – 17:00. Intrarea este gratuită, cu respectarea normelor impuse de actuala criză sanitară. Purtarea măștii este obligatorie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
10 °
9.4 °
66 %
2.3kmh
100 %
vin
12 °
S
17 °
D
12 °
lun
13 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...