spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTChioşcurile abandonate au fost cumpărate la pachet

Chioşcurile abandonate au fost cumpărate la pachet

 

Reprezentanţii municipalităţii botoşănene susţin că problema chioşcurilor abandonate pe domeniul public este pe cale de a fi rezolvată. 11 din cele 15 chioşcuri unde de câţiva ani nu se desfăşura vreo activitate au fost cumpărate de un om de afaceri botoşănean. Tranzacţia a avut loc în decembrie, iar vinerea trecută acesta a preluat şi contractele pe care fosta societate le avea cu municipalitatea şi care expirau la finele anului 2018.

„La licitaţie s-a prezentat o persoană juridică care a preluat de la «Tutun şi Ziare», aflată în insolvenţă, un număr de 11 chioşcuri din municipiu”, a declarat Marian Murariu, viceprimarul municipiului.
Potrivit edilului, şase chioşcuri se află pe terenuri concesionate de la primărie, iar cinci se află pe terenuri pentru care se va plăti permisiunea de folosire loc public. În cazul primelor şase, concesiunea depinde de zona unde se află acestea, valoarea medie fiind de 130 de lei metru pătrat pe an. Taxa de permisiune folosire loc public este de 1,35 lei pe metru pătrat pe zi.

„Persoana respectivă intenţionează să modernizeze aceste chioşcuri. Ea va solicita documentaţie de urbanism de la Biroul Urbanism şi, după ce va fi în regulă cu actele, le va moderniza”, a mai spus Marian Murariu.

Reprezentanţii municipalităţii invocă faptul că nu a avut posibilitatea de a ridica acele chioşcuri din cauză că existau contracte în derulare, iar un demers în instanţă vizând anularea acestora ar fi fost de durată. Alte patru chioşcuri, în cazul cărora contractele au expirat la finele anului 2016 au fost dezafectate.

În primăvara anului 2014, municipalitatea a ridicat de pe domeniul public 17 chioşcuri aparţinând fostei societăţi Rodipet, construcţii abandonate pe domeniul public încă de la începutul anului 2013.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...