spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalA început vaccinarea în cabinetele medicilor de familie. Primii pacienți au fost...

A început vaccinarea în cabinetele medicilor de familie. Primii pacienți au fost imunizați în Timiș

Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat miercuri că a început campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie din Timiș.

Potrivit CNCAV, de Ziua Mondială a Sănătății, 50 de medici de familie din județul Timiș au început vaccinarea în cabinetele proprii pentru pacienții înscriși pe liste.

În cabinetele medicilor de familie se administrează în prezent vaccinul produs de AstraZeneca și sunt respectate toate măsurile de siguranță și criteriile de prioritizare.

„Vaccinările din cabinetele medicilor de familie nu necesită programare în platforma electronică, planificarea administrării vaccinului fiind posibilă, în baza listei zilnice anterior întocmită, însă cu respectarea prioritizării persoanelor aflate în lista proprie (persoane cu vârste peste 65 de ani, persoane cu boli cronice/dizabilități indiferent de vârstă), după care pot fi vaccinate persoanele care își exprimă dorința în acest sens”, a transmis CNCAV.

Programările se realizează pe listele deschise de medici

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat încă de marți că au fost stabilite procedurile privind vaccinarea împotriva Covid-19 în cabinetele medicilor de familie. Programările se realizează pe listele deschise de fiecare doctor în cabinete, iar acesta își va stabili programul de imunizare în afara orelor de lucru.

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se va face cu doze care pot fi ținute la frigider, cu vaccinul AstraZeneca și Johnson&Johnson, în funcție de cantitatea pe care țara noastră ar putea să o primească în perioada următoare.

„În cabinetele medicilor de familie pot fi folosite doar vaccinuri care pot fi ținute la temperatura din frigider. De aceea, există două opțiuni pentru vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Fiecare medic de familie își va stabili programul de vaccinare, în afara orelor obișnuite de lucru”, a spus Gheorghiță.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...