spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăInternaționalCEDO: Vaccinarea obligatorie este "necesară într-o societate democratică". Cei care refuză nu...

CEDO: Vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică”. Cei care refuză nu pot fi forţaţi fizic, însă pot fi amendaţi

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de părinţi ai unor copii cărora li s-a refuzat accesul la o grădiniţă, din cauză că nu au fost vaccinaţi, în Cehia, a stabilit joi că vaccinarea obligatorie este ”necesară într-o societate democratică”, într-o hotărâre a instanţei sale supreme, Marea Cameră, relatează AFP.

”Această hotărâre susţine posibilitatea unei vaccinări în condiţiile actualei epidemii covid-19”, comentează un jurist specialist în CEDO, Nicolas Hervieu, profesor la Sciences Po Paris.

Juristul subliniază asupra unei ”marje de apreciere lăsată de către Curte statelor în politica lor a vaccinării”.

Hotărârea CEDO ”constată un consens general asupra efectelor benefice ale vaccinării, care nu sunt puse în discuţie de efecte secundare inevitabile, odată ce există un control ştiinţific strict”, apreciază el.

Curtea susţine, în opinia sa, ”principiul solidarităţii sociale care poate justifica impunerea vaccinării tuturor, inclusiv celor care se simt mai puţin ameninţaţi de boală, atunci când este vorba despre protejarea persoanelor mai vulnerabile”

CEDO stabileşte în hotărârea de joi că vaccinarea obligatorie a copiilor în Cehia împotriva a nouă boli – între care difterie, tetanos, poliomielită – nu constituie o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei europene a drepturilor omului cu privire la ”dreptul la respectarea vieţii private”.

”Politica vaccinării urmăreşte obiective legitime de protecţie a sănătăţii şi a drepturilor celorlalţi prin faptul că ea îi protejează atât pe cei care sunt vaccinaţi, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale”, subliniază Curtea.

Persoanele care nu se pot vaccina din motive medicale, relevă CEDO, sunt ”tributare imunităţii colective în a se proteja de boli grave contagioase”.

Cehia ”beneficiază, astfel, de o amplă marjă de apreciere în acest context”, stabileşte Marea Cameră a CEDO – ale cărei hotărâri nu pot să fie atacate în apel -, care arată că ”interesul superior al copiilor trebuie să primeze în toate deciziile care-i privesc”.

Astfel, în cazul în speţă, dacă ”neprimirea copiilor reclamanţi la grădiniţă a implicat pentru ei pierderea unei ocazii cruciale în a-şi dezvolta personalitatea”, ”este vorba despre o măsură mai degrabă preventivă decât punitivă, ale cărei efecte au fost limitate în timp”, stabileşte CEDO.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.4 ° C
16.6 °
13.9 °
65 %
2.1kmh
83 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...