vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTStomatologie gratuită la Urgenţe

Stomatologie gratuită la Urgenţe

Botoşănenii vor avea acces mai facil la unul dintre cele mai importante servicii medicale gratuite, după ce ani de zile au beneficiat de acesta doar în mediul privat. Este vorba despre stomatologia de urgenţă, cabinetul din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) având în prezent trei medici.

În felul acesta se pot acorda consultaţii gratuite pentru cei care au urgenţe stomatologice pe două ture, în timpul săptămânii, dar şi în weekend. „Din fericire am reuşit să mai aducem un coleg stomatolog, care a venit pe perioada stării de alertă. În prezent sunt trei medici, astfel că putem asigura servicii de urgenţă stomatologică pentru botoşăneni pe parcursul zilelor lucrătoare, dar şi în weekend, în două ture, dimineaţa şi după-amiaza”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani.

Cabinetul de stomatologie de urgenţă se află în cadrul UPU-SMURD şi poate fi accesat de toţi botoşănenii cu urgenţe stomatologice, în mod gratuit.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
66 %
1kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...