spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTEmoţii pentru directorii unităţilor de învăţământ

Emoţii pentru directorii unităţilor de învăţământ

Directorii de şcoli şi licee trebuie să se pregătească de un concurs naţional. Acest concurs ar urma să fie organizat până la finele lunii august 2021. „Nu este deloc simplu pentru că avem examene naționale, avem Titularizare și Definitivat, avem foarte multe activități în calendarul acestui an școlar, avem și condiții ce impun restricții cu privire la organizarea concursurilor, dar chiar și așa, una dintre variantele pe care le luăm în calcul este organizarea unui examen național scris cu subiecte unice în prima săptămână din luna iulie, urmând ca după aceea, în etapa a doua, cei care vor fi reușit să treacă un plafon de minim nota 7, pentru că directorii de școli trebuie să fie într-adevăr cei mai buni, cei care își dovedesc abilitățile manageriale, la final de iulie, în ultima săptămână, ar putea fi organizată etapa a doua în care să participe doar cei care au promovat examenul scris național”, a anunţat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

În cazul în care acest concurs nu va putea fi susţinut în vară, din cauza crizei sanitare, va trebui organizat imediat după reluarea școlii, în septembrie 2021.

În ambele variante pot să vă garantez că acest concurs, care să privilegieze competența directorilor de școli, în detrimentul oricăror alte criterii, va fi organizat în acest an”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

În educaţia botoşăneană sunt 166 de directori şi directori adjuncţi. Ana Maria Loghin, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că, la această dată, în educaţia botoşăneană, mai sunt 17 directori şi şapte directori adjuncţi care şi-au câştigat funcţia prin concurs, ceilalţi fiind numiţi cu delegaţie. Mandatul celor 17 directori şi şapte directori adjuncţi se încheie pe 31 august 2021. Tot pe 31 august îşi încheie activitatea şi directorii numiţi cu delegaţie pentru anul şcolar 2020 – 2021.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...