marți, noiembrie 11, 2025
AcasăPulsDa' lui Florinel ce-i iese?

Da’ lui Florinel ce-i iese?

Florinel, fostul împarat de la cejeu căutat de judecători c-ar fi luat șpagă o casă, devenit răstimp aliatul de preț a lui Doinița președințița ce i-a luat locul, a suflat consilierilor alde pe care-i marionetizează să-i dea doamnei cu bugetul instituției de pământ, pre motiv că nu-i convine. Pre vremea lui Florinel bugetul includea prevederi speciale de șpagă, cum ar fi să facă drumul spre Iași prin Prăjeni, devenit flenduri foarte repede că n-au mai rămas și bani de asfalt, dar și vestitele panouri presărate prin giudeț prin care informa poporul cine-i el. Așa că Doinița, dacă vrea să-i treacă bugetul și să aibă salariu, tre să puie acolo și-o poziție cu bani pentru aliat, care se toacă prima dată, în rest, ca de obicei, așa cum știe tot botoșăneanul: cine nu face și tace, trăiește o mie de ani în pace.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.3 °
98 %
2.7kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
11 °
vin
13 °
S
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prefectul a profitat de funcție și a intrat în altar, că nu se știe când mai are ocazia.

EDITORIAL

A trecut și congresul PSD, Grindeanu a câștigat en-fanfare cu 99%, candidând de unul singur, promițând „reformă și stabilitate” – două cuvinte care, în...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...