spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSedii de poliție inaugurate în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode

Sedii de poliție inaugurate în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode

Este oficial – ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, va ajunge vineri, 23 aprilie a.c., în județul Botoșani. Acesta va participa la inaugurarea oficială a celor două sedii de poliție din Dorohoi și Săveni, care au fost reabilitate cu fondurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Lucian Bode va veni însoțit de secretarul de stat, chestor de poliție Bogdan Despescu, fostul șef al Inspectoratului General al Poliției Române.

Potrivit programului oficial, primul popas al delegației oficiale va avea loc în jurul orei 10,30 la Dorohoi, după care ministrul Bode se va deplasa la Săveni, unde va participa la inaugurarea sediului poliție, aflat într-o nouă clădire.

La prânz, delegația oficială din cadrul MAI va ajunge la Botoșani, aici fiind programată o ședință tehnică a structurilor MAI de la nivelul județului. La final, Lucian Bode va susține o conferință de presă, el urmând să părăsească județul în jurul orei 17.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...