Prefectul Dan Nechifor a anunţat că instituţia pe care o conduce nu va da aviz de legalitate pe hotărârea Consiliului Municipal de numire a administratorilor provizorii la societatea Eltrans şi va solicita revocarea acesteia. „Chiar zilele acestea colegii mei lucrează la adresa de revocare. Dacă nu se va face revocarea, vom contesta hotărârea de CL în instanţa de contencios administrativ. Există şi precedente”, a spus prefectul.
Hotărârea a cărei revocare o va solicita Prefectura a fost adoptată în şedinţa din 14 aprilie 2021. Practic, în acea şedinţă social democraţii au stabilit prin vot administratori provizorii la Eltrans, care să aibă un mandat de patru luni, perioadă în care să fie organizată o nouă procedură de selecţie administratorilor. Asta în condiţiile în care anul trecut s-a derulat o procedură de selecţie de către un expert independent specializat în recrutare de personal. Expertul a înaintat Consiliului Municipal propunerea ca noii administratori ai Eltrans să fie Carmen Achiţei, Victor Ivănescu, Cristian Hriţcu, Serghi Cracană şi Adrian Poclid. Proiectul de hotărâre nu a fost votat în şedinţele din ianuarie şi februarie 2021. Au urmat două şedinţe la începutul lunii aprilie, însă aleşii locali nu au ajuns la consens.
A urmat şedinţa din 14 aprilie, când au fost votaţi administratorii provizorii: Simion Drelciuc, Vasile Ciocan, Paula Berenţan, Cătălin Pădurariu şi Ana Florea. Primii trei sunt susţinuţi de PSD, iar ceilalţi doi de USR.
Social democraţii au motivat însă că există semne de întrebare în privinţa procedurii de selecţie de anul trecut. Consilierii liberali şi viceprimarul Liviu Toma, de la PRO România nu au participat la vot. Fostul primar Cătălin Flutur le-a atras atenţia social democraţilor că ceea ce vor vota este complet ilegal.
Societatea Eltrans nu are Consiliu de Administraţie din octombrie 2020
Anul trecut s-a derulat selecţia pentru noii administratori derulată de o firmă specializată în recrutare de personal. Pe 18 septembrie 2020, conducerea Eltrans a înştiinţat primăria că selecţia s-a încheiat. Această procedură a fost derulată de expertul independent Ewora Resurse Umane Galaţi, care a anunţat că, în urma selecţiei, au fost înscrişi pe lista scurtă, în funcţie de punctajul obţinut, următorii candidaţi: Carmen Achiţei, Victor Ivănescu, Cristian Hriţcu, Serghi Cracană, Adrian Poclid, Mihail Gheorghiu şi Simion Drelciuc. În finalul raportului, expertul a recomandat numirea următorilor candidaţi: Carmen Achiţei, Victor Ivănescu, Cristian Hriţcu, Serghi Cracană şi Adrian Poclid.
Deliberativul local nu se află pentru prima dată în situaţia de a nu respecta ierarhia candidaţilor la un mandat de administrator, stabilită în urma parcurgerii procedurii de selecţie. În urmă cu patru ani, la numirea administratorilor Urban Serv, nu s-a respectat ordinea stabilită prin punctaje, ci afilierea politică a candidaţilor. Urmare a acestor decizii au fost procese în instanţă, procese care au fost pierdute de societatea de salubrizare.