spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSăptămâna Patimilor, astăzi - Vinerea Mare

Săptămâna Patimilor, astăzi – Vinerea Mare

Astăzi, 30 aprilie, ultima vineri din Postul Mare, numită și Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, este zi de mare doliu a întregii creştinităţi. În această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Mântuitorul lumii pentru răscumpărarea păcatelor omenirii. Vinerea Mare este zi aliturgică, pentru că Liturghia este jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeasi zi.

Vecernia din Vinerea Patimilor, numită și Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf, se săvârșește în cursul dimineții din Vinerea Mare. În timpul slujbei are loc procesiunea scoaterii din Sfântul Altar a Sfântului Epitaf, care este aşezat în mijlocul bisericii.

Sfântul Epitaf, numit şi Sfântul Aer este o pânză de in sau de mătase, pe care se află imprimată, brodată sau pictată Icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf rămâne spre închinare până la slujba Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii. În cadrul acestei slujbe, preoții și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Mântuitorului Iisus Hristos. După încheierea procesiunii, Sfântul Epitaf este dus în Sfântul Altar. Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă unde va rămâne până în ajunul sărbătorii Înălţarea Domnului, când este aşezat la locul său, în biserică.

Zi de post negru

În Vinerea Mare este bine să se țină post negru, în amintirea patimilor lui Iisus Hristos. Cei care nu ţin post negru, nu trebuie să mănânce urzici și nici să pună oțet în mâncare, pentru că lui Iisus I s-a dat să bea oțet, după ce a fost biciuit. În trecut bătrânele ţineau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserică.

În popor se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi rodnic. Gospodinele nu umplu borş în această zi, nu coc pâine, cozonac, sau pască, să nu ardă mâinile Maicii Domnului, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri şi afumă casa cu tămâie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...