luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTConcursuri organizate de Liceul cu Program Sportiv, cu prilejul Zilei Europei

Concursuri organizate de Liceul cu Program Sportiv, cu prilejul Zilei Europei

În perioada 5 – 8 mai 2021, Liceul cu Program Sportiv Botoșani organizează cea de a treia ediţie a Concursului de filmulețe ”Start spre Europa – sport mișcare în izolare”. Acest concurs este realizat în cadrul proiectului „Școli Ambasador ale Parlamentului European în România”.

Filmulețele trebuie trimise pe adresa epas.lpsbt@gmail.com până pe 8 mai 2021. În filmuleț trebuie să apară persoana care îl realizează şi trebuie să includă exerciții fizice executate în casă, curte, grădină, în perioada pandemiei. Jurizarea va fi realizată de o comisie formată din reprezentanți ai Liceului cu Program Sportiv și ai elevilor. Juriul va ţine cont de corectitudinea execuției, originalitatea exercițiului şi impactul vizual asupra privitorilor.

Rezultatele concursului vor fi anunțate pe 9 Mai, pe contul de Facebook al Liceului cu Program Sportiv.

Concurs de fotografie “Hoinar prin Europa”

Aceeaşi unitate liceală organizează li concursul de fotografie ”Hoinar prin Europa”. Tema competiţiei este „Renașterea: să fii liber nu înseamnă să faci tot ce vrei ci să știi că poți să vrei” (Jean Paul Sartre). Fotografiile se trimit pe adresa de email epas.lpsbt@gmail.com până pe 8 mai 2021.

Concursul se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 11 şi 18 ani, care trebuie să trimită câte două fotografii realizate de ei. Jurizarea va fi efectuată de reprezentanți ai LPS şi un fotograf profesionist. În stabilirea câştigătorilor, juriul va ţine cont de originalitatea ideii, claritatea mesajului transmis şi impactul vizualul asupra privitorului. Rezultatele concursului vor fi anunțate pe 9 Mai, Ziua Europei, pe contul de Facebook al LPS.

Partener al celor două concursuri este Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, care va acorda premii în publicații și materiale promoționale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
15 ° C
15 °
13.3 °
95 %
1.8kmh
95 %
lun
21 °
mar
14 °
mie
11 °
J
10 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...