spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTOctogenară salvată de pompieri. Vecinii bătrânei au fost cei care au dat...

Octogenară salvată de pompieri. Vecinii bătrânei au fost cei care au dat alarma

Misiune contracronometru a pompierilor dorohoieni pentru salvarea unei bătrâne care nu a mai răspuns la ușa, dar nici la telefon, de la amiază. Cei care au dat alarma au fost chiar vecinii femeii, care au încercat, ore în șir, să afle ce se întâmplă în apartamentul acesteia.

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au îndreptat spre blocul de pe strada Aleea Pinului şi au folosit scara culisabilă pentru a ajunge la apartamentul situat la etajul al treilea.

„Pompierii au intrat în apartament pe geamul de la balcon și au găsit-o pe proprietară căzută în baie, puțin confuză, și în imposibilitatea de a se mişca. Femeia, în vârstă de 87 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
15.6 °
10.6 °
59 %
2.3kmh
9 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...