spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTTermen limită pentru depunerea cererilor unice la APIA pentru subvenții

Termen limită pentru depunerea cererilor unice la APIA pentru subvenții

Fermierii din Botoșani mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile unice pentru subvenții. Astfel, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani anunță că data de 17 mai 2021, reprezintă ultima zi de primire, fără penalități, a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2021.

Până la acest moment, la APIA Botoșani, au fost înregistrate 25.917 cereri, pentru o suprafață de 175.181,57 ha.

„Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare și îi îndemnăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrelor județene, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea/soluționarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reușească să depună cererea în termen și să evite aplicarea de penalități”, au transmis reprezentanții APIA Botoșani.

De asemenea, informații detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.1 ° C
17.2 °
16 °
73 %
0.9kmh
98 %
mar
16 °
mie
16 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...