spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTDascăli Eminescieni de nota 10

Dascăli Eminescieni de nota 10

Miercuri, 23 iunie, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” a găzduit o festivitate emoţionantă dedicată profesorilor Ioan Băetu şi Constantin Lohan, care se vor pensiona la 1 septembrie 2021. În cadrul ceremoniei, profesorul Cristina Chiriac, directorul colegiului, a înmânat, în numele colectivului, plachete personalizate cu însemnele unității de învățământ, suveniruri legate de disciplina predată, buchete de flori, în semn de apreciere pentru dăruirea și devotamentul cu care au susținut și promovat valorile dascălului român.

Cu lacrimi de bucurie, dar și emoție vădită, cei doi profesori, evident surprinși de gestul colegilor de cancelarie, au mulțumit în aplauzele celor prezenți, au rememorat momente frumoase din cariera lor de excepție, și au transmis ca valorile școlii să fie păstrate și în continuare.

Peste 40 de ani de activitate ca profesor de educaţie fizică şi sport

Cu o activitate de peste 40 de ani în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Constantin Lohan este unul dintre cei mai iubiți și apreciați profesori din județul Botoșani. Generații întregi s-au bucurat de atmosfera creată în jurul acestui om care a reușit să imprime elevilor valori morale și să transmită tuturor colegilor un spirit comunicativ și competitiv, deopotrivă.

Prin rezultatele obținute în competițiile sportive județene, regionale și naționale a contribuit la dezvoltarea instituțională și la creșterea prestigiului colegiului. Activând și ca lider de sindicat, Constantin Lohan a insuflat colegilor încredere, optimism, credința că mereu există o soluție viabilă pentru orice problemă și a militat în permanență pentru respectarea statutului de cadru didactic.

Ioan Băetu a predat matematica 44 de ani

Cu o activitate didactică de 44 de ani, Ioan Băetu a impulsionat generații de elevi în studiul matematicii, obținând rezultate remarcabile la examene naționale, olimpiade și concursuri de profil, județene și naționale.

Cu multă dăruire, pasiune și vocație, Ioan Băetu a influențat destinul a numeroși elevi, mulți dintre aceștia continuându-și studiile în străinătate, unde activează în companii de renume internațional. Și-a adus contribuția în domeniul aplicabilității și înțelegerii aprofundate a disciplinei Matematică publicând în Gazeta Matematică, dar și culegeri de specialitate, în colaborare cu unul dintre fiii săi, Ciprian Băetu.

Domnul Lohan a fost profesorul meu de educație fizică din liceu și îmi voi aminti mereu cu plăcere de acei ani. Orele cu dumnealui erau așteptate de către noi, elevii, cu nerăbdarea celor care știau că, pe lângă ora de specialitate ca atare, aveam posibilitatea de a interacționa pe probleme individuale, față de care avea toată solicitudinea. Anii au trecut, din 1993 am devenit coleg cu domnul profesor la Colegiul Național <Mihai Eminescu> și le-am fost profesor la doi dintre copiii săi, copii remarcabili. Domnul Ioan Băetu este unul dintre dascălii de elită ai colegiului nostru. Modest, riguros, apropiat de elevi, domnul profesor lasă un gol în rândul corpului profesoral. Am avut oportunitatea, de asemenea, de a-i fi profesor unuia dintre copiii săi, astăzi angajat al unei multinaționale în străinătate. Le transmit ambilor colegi multă sănătate, ani îndelungați de pensie și sunt sigur că ne vom revedea și de acum înainte”, a declarat profesorul Daniel Botezatu, inspector şcolar general.

Şi copiii celor doi dascăli au făcut cinste Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, absolvind cursurile acestei instituții prestigioase de învățământ cu rezultate deosebite.

Le mulţumim domnilor profesori Ioan Băetu şi Constantin Lohan pentru că ne-au predat ștafeta cu decență și responsabilitate, demnitate și curaj. Îi asigurăm de tot respectul nostru pentru întreaga lor  activitate la catedră, și nu numai. Le mulțumim pentru echilibru profesional și personal, pentru  profesionalism și spiritul de echipă de care au dat dovadă”, a declarat Cristina Chiriac.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...