Pleiada de candidați care își doresc a fi ocupanții fotoliului numărul unu al organizației județene a PNL nu poate să fie privită de publicul larg decât ca o dovadă vie că democrația internă este la ea acasă în echipa galbenă. Spre deosebire de celelalte partide locale, care la alegerile interne nu fac altceva decât să legalizeze și să autentifice vreun tătuc sau vreo … tătucă în fruntea organizației, la liberali iată că s-au înscris pentru această funcție nume care de care mai sonore, care au ocupat sau ocupă funcții de calibru. Din ce se știe până la momentul redactării acestui text, s-au băgat la bătaia electorală un deputat (Costel Șoptică), un senator (Cristian Vasile Achiței), prefectul în funcție (Dan Nechifor), un fost europarlamentar (Mihai Țurcanu), un lider de la tineret (Sorin Cornilă). Este bine știut că toți liberalii și simpatizanții lor din județ așteaptă de la noul președinte de organizație un singur dar foarte important lucru: să poată coagula cele două aripi, respectiv peneliștii și pedeliștii. Privind la numele prezentate mai sus, este limpede că cei doi exponenți ai curentelor menționate, adică Șoptică și Achiței, nu întrunesc sub nicio formă calitățile multașteptate de către membrii de rând ai partidului. În nici un caz aceștia nu vor putea trece peste conflictele și aprigele lupte subterane care i-au îndepărtat de popor la alegeri și au dat câștig de cauză social democraților, atât la Primăria Botoșani cât și la Consiliul Județean. Dintre ceilalți trei candidați, Dan Nechifor, actualul prefect al județului, este singurul care ar putea unifica cele două facțiuni. Calitățile uman-profesionale ale acestuia sunt de departe peste ale celorlalți candidați, echilibrul și acuratețea de care dă dovadă în luarea deciziilor fiind recunoscute chiar și de către adversarii săi politici. Apoi, funcția ocupată – de prefect – îi facilitează o colaborare instituțională perfectă cu șefii instituțiilor deconcentrate care, după cum bine se știe, sunt un fel de miniștri locali, la scară redusă. Dacă PNL Botoșani ratează această șansă aproape istorică, atunci, cu toată responsabilitatea, pot spune că o să își merite pe deplin soarta de a fi și pe viitor vioara a doua sau a treia din orchestra politică a județului. Este o șansă unică de a restructura și vindeca un partid care, contaminat de virusul roșu numit „uselită”, a bolit mulți ani pe un pat improvizat în anticamera PSD. Să nu uităm că din dorința de a-l da deoparte pe Băsescu, atât Călin Popescu Tăriceanu cât și Crin Antonescu nu au purtat măști de protecție în prezența lui Mircea Geoană și a lui Victor Ponta, contaminându-se cu virusul amintit. USL a fost, fără doar și poate, cea mai nocivă și mai contra firii alianță politică. Ce element comun ar fi putut să existe în doctrinele celor două mișcări, una de stânga și cealaltă de dreapta? Răspunsul este retoric și dureros: ciolanul! Singurul liberal de anvergură care s-a opus acestui mariaj din interes a fost tocmai cel care se pare că azi este pe făraș, și anume liderul național, Ludovic Orban. După cum zice mama Omida, semnalul cu debarcarea lui Orban ar veni chiar de la Cotroceni, unde la momentul actual acțiunile lui Florin Cîțu sunt în creștere liberă, comparativ cu cele ale președintelui Camerei Deputaților. I se reproșează actualului președinte că ar fi cedat niște ministere cheie în schimbul obținerii funcției supreme la Cameră. Analizând așa, la modul general, principiul de funcționare al coaliției, mi-a venit în minte nemuritoarea fabulă a lui Alecu Donici – „Racul, broasca și știuca”. Fiecare partid din cele trei care alcătuiesc alianța de guvernare a fost pe rând și rac și broască și știucă, iar sacul de grâu care constituia motivația asocierii lor nu este altceva decât bugetul țării. Un buget de care trag toți care încotro, fără să le fi trecut prin minte că numai în cazul unei bune colaborări și-ar fi atins ținta, adică ar fi reușit să ducă sacul în iaz. Adaptând fabula la nivel local, constatăm că organizația județeană a fost condusă doar de două dintre cele trei viețuitoare amintite. Nici nu mai are importanță ce combinații au fost (racul și broasca, racul și știuca sau broasca și știuca) și care dintre cei doi parlamentari PNL au întrupat amintitele animale de baltă. Cert este că politica lor din ultimii ani a fost de baltă, dacă e să fim corecți și să le analizăm rezultatele. Prin intrarea în cursa pentru șefie a actualului prefect, PNL Botoșani este aproape de a prinde peștișorul de aur. Depinde numai și numai de membrii de partid care vor participa la Congres dacă aleg între peștișor și rac sau broască sau știucă!
Racul, broasca, știuca și … peștișorul de aur – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Trei, Doamne, și toate trei! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
Editorial
Sistemul unui joc periculos – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...
Editorial
Orașe construite din pix, pierdute de realitate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Conform unei vorbe de duh românești adaptată la vremuri și context, autoritățile au aflat ceea ce știa mai tot omul, și anume că mai...
Editorial
România te iubesc – Comune la stăpân – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recenta nominalizare a Andreei Alecu Gireadă drept candidat la funcția de primar al comunei Mihai Eminescu mi-a adus în minte vorbele atât de pline...
Editorial
Școală fără orizont, copii fără viitor – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă elevii sunt în vacanță, problemele sistemului de educație nu și-au luat concediu, prin urmare pe la ministerul de resort și nu numai...
Editorial
Balanță spartă – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna trecută, scena politică românească a oferit tabloul unui atelier mecanic de cea mai proastă speță: toți se agită cu sculele în mână, se...
Editorial
Hora de la PSD – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Despre PSD scriam după condamnarea lui Dragnea că e un partid în disoluție. Nu a fost să fie, din păcate, pentru că au primit...
Editorial
Oameni care sunt: Georgică Manole – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Există oameni care, fără să-și propună, devin repere. Nu pentru că ar striga „uitați-vă la mine”, ci pentru că se încăpățânează să creadă, să...
Editorial
Frustrații – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Dacă e să luăm în seamă sensul cuvântului „frustrat” atunci de bună seamă trebuie să mergem la DEX care spune așa: respectivul cuvânt este...
Editorial
Miracolul FILIT într-o țară ce începe să citească – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete și...
Editorial
Flatarea anestezică – Alexandru Cohal, cercetător
Redacţia -
Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....
Editorial
Butaforie politică – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna care se încheie lasă în urmă o atmosferă bipolară: pe de-o parte, cifre care strigă „corecție”; pe de altă parte, promisiuni politice și...
Editorial
Să râdem, să plângem?
Redacţia -
„Ce țară veselă”, ar putea exclama cineva, neștiind câtă tristețe ascunde de fapt această veselie de fațadă și de prost gust.
De curând, s-a hotărât...
Editorial
Pensii speciale versus incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Ori de câte ori apare un nod gordian, o fundătură, un colaps în buna funcționare a societății, ies la iveală cauzele care au generat...
Editorial
Explozia unui stat aflat în descompunere – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și...
Editorial
Erori vrute sau nevrute de comunicare – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Imaginea și modalitatea de comunicare reprezintă azi două tăișuri eficiente cu care politicienii trec supărător de ușor prin brânza electoratului. Dai bine în poză...
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4
°
C
9.4
°
7.6
°
95 %
0.9kmh
96 %
S
9
°
D
16
°
lun
13
°
mar
11
°
mie
12
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...



