spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTCopii îmbolnăviţi în spital

Copii îmbolnăviţi în spital

Mai mulţi bebeluşi au contractat infecţii în spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, Ştefan Bercea, anul trecut s-au înregistrat 26 de cazuri de infecţii intraspitaliceşti, cele mai multe fiind la nou-născuţi. 15 bebeluşi au luat diverse virusuri la Maternitate şi trei de la Secţia de Pediatrie. De asemenea, au mai fost opt cazuri de infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean, pe secţiile chirurgicale. Anul acesta, au fost înregistrate deja opt cazuri de infecţii intraspitaliceşti.

„Pacienţii au fost izolaţi în saloane, s-au luat măsuri de dezinfecţie curentă şi terminală la externarea pacientului. De asemenea, s-a crescut cantitatea de dezinfectanţi alocată fiecărei secţii în parte. Infecţiile nosocomiale pot să apară din cauza îngrijirilor acordate pacienţilor, din cauza numărului crescut de zile de spitalizare. Mare parte din infecţiile apărute în spital au apărut după 7-14 zile. La nou-născuţi au apărut în cazul celor care au stat 14-21 zile internaţi. O altă cauză este creşterea numărului de tratamente cu antibiotice administrate pacienţilor şi faptul că pacienţii consumă antibiotice fără prescripţie medicală”, a declarat Ştefan Bercea.

Pentru a preveni aceste îmbolnăviri, reprezentanţii Spitalului Judeţean intenţionează să angajeze un medic de boli infecţioase pentru o mai bună politică a antibioticelor în cadrul spitalelor, dar şi mai mulţi infirmieri.

Raportări mai bune ca ale spitalelor din occident

Infecţiile nosocomiale sau intraspitaliceşti sunt acele infecţii care pot să apară pe parcursul spitalizării şi se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Ani la rând spitalele botoşănene au reclamat un număr infim de astfel de cazuri. În condiţiile în care la Spitalul Judeţean se internează anual peste 50.000 de persoane, ponderea infecţiilor nosocomiale este extremă de redusă, sub 1%. Teoretic acest lucru înseamnă că în spital se respectă strict normele de igienă, practic, însă, situaţia ridică o mulţime de semne de întrebare privind veridicitatea datelor. Asta mai ales că ani la rând numărul cazurilor de acest fel a fost zero, iar în ultimii ani s-a menţinut constant, la aproximativ 40. Statisticile întocmite la nivel european arată că procentul infecţiilor intraspitaliceşti este, în medie de 9%.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că între 5 şi 10% dintre pacienţii internaţi în spitalele din ţările dezvoltate contractează cel puţin o infecţie, în timp ce în cazul ţărilor în curs de dezvoltare ponderea e de peste 25%.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
19.9 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...