miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTCascadorie aproape imposibilă cu un BMW în parcarea unui hipermarket

Cascadorie aproape imposibilă cu un BMW în parcarea unui hipermarket

Un botoșănean a reușit ceva ce i-ar face invidioși și pe cei mai iscusiți cascadori auto. Aflat la volanul unui BMW, acesta a reușit „performanţa” de a răsturna maşina pe cupolă, într-o parcare de doar câţiva metri pătraţi.

Totul s-a întâmplat miercuri seară, în parcarea laterală de la Botoşani Shopping Center. Pe o suprafaţă de nici cinci metri pătraţi, exact la intrarea în acea parcare, un tânăr aflat la volanul BMW-ului a vrut, cel mai probabil, să facă o „gogoaşă” în acea zonă. Lipsa de experienţă şi spaţiul mic au făcut, însă, ca roţile din spate să prindă o treaptă de la o scară de beton ce este lângă o uşă de incendiu, suficient pentru ca BMW-ul să ajungă cu roţile în sus în mijlocul unei parcări goale.

În scurt timp, la faţa locului au ajuns mai mulţi amici de-ai cascadorului de ocazie, dar şi o autoplatformă, care a ridicat imediat maşina şi cu toţii s-au făcut nevăzuţi. Din fericire se pare că incidentul nu s-a soldat cu victime, singurele răni fiind în orgoliul şoferului, care nu a provocat decât amuzamentul celor din mediul online.

Șofer luat la mișto de internauți

O postare de pe o reţea de socializare a atras în câteva minute zeci de comentarii la imaginile şi poziţia aproape imposibilă a maşinii.

„Sunt singurul care nu-și imaginează cum să pui mașină cu “fundul” în sus într-o parcare atât de mică?”, a fost una dintre întrebări, la care a venit imediat şi răspunsul: „eu cred că nici șoferul încă nu a înțeles cum a reușit”.

Au urmat o serie de comentarii care s-au întrecut unele pe altele în replici amuzante. „Și câinii maidanezi râd de el”, „Imagine rară cu o maşină care se alintă”, „A vrut să golească scrumiera”, „A picat din ceruri. E semn Divin” sau „A leșinat când a văzut prețul la carburant, era obișnuit sa facă “plinu” cu 50 de lei”, sunt doar o parte dintre reacţii.

Un alt membru al grupului a spus, pe jumătate trist, că „S-au bătut toate recordurile posibile în Botoşani”, însă concluzia trasă de un alt membru a fost una cât se poate de serioasă şi un avertisment pentru ceilalţi. „Nu e de râs, ăștia sunt pericol public”.

Foto Anton Marcu

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
24.5 ° C
24.6 °
23.9 °
43 %
6.5kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...