joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTPremieră la Teatrul "Vasilache"

Premieră la Teatrul “Vasilache”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, prezintă în premieră, în cadrul Studioului de teatru pentru tineret, spectacolul „Povestea regelui supărat pe clovn”, de Matei Vişniec.

Sub egida „Teatrul Vasilache – Teatrul tinerilor regizori”, spectacolul va avea loc sâmbătă, 10 iulie, de la ora 18.00.

Regia artistică şi scenografia aparține lui Gelu Rîșca, coregrafia aparține Victoriei Bucun, iar muzica lui Alexandru Neş. Din distribuție fac parte actorii Florin Iftode, Marius Rusu, Pavel Petraşi, Oana Asofiei, Renata Voloşcu, Alin Gheorghiu, Cosmin Tanasă și Andrei Bordianu. De asemenea, din echipa de realizare a spectacolului mai fac parte lectorul universitar doctor Antonella Cornici şi  profesorul universitar doctor Aurelian Bălăiţă, aceștia fiind coordonatorii proiectului.

„O lume „întoarsă pe dos”, rar întâlnită, în care un clovn ne poartă printr-o parabolă hazlie şi plină de învăţăminte, ce se adresează copiilor şi tinerilor deopotrivă, cu întrebări despre autoritate, dragoste şi voinţă. Un spectacol ce se desfăşoară şi se dezvăluie de la un capăt la altul ca o sondare a raporturilor cu noi înşine, în mare parte, plin de aluzii la realitatea imediată”, a transmis Gelu Rîșca, regizor artistic.
Biletele sunt puse în vânzare, la prețul de 15 lei, în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
15.5 °
13.3 °
86 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...