spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTÎntâlnire la ADR Nord-Est pentru atragerea fondurilor europene

Întâlnire la ADR Nord-Est pentru atragerea fondurilor europene

Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Doina Federovici, și directorul executiv al Direcției Dezvoltare și Promovare din cadrul CJ Botoșani, Otilia Moruz, au reprezentat instituția la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în care s-a analizat stadiul absorbției fondurilor europene, dar și a pregătirii proiectelor pentru ciclul de finanțare 2021-2027. Unul dintre principalele subiecte a vizat stadiul Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014 – 2020. „Prin POAT se va acorda sprijin financiar la nivelul regiunii Nord-Est pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru investiții ce vor fi realizate în perioada de programare 2021-2027. Consiliului Județean Botoșani a obținut finanțarea documentațiilor pentru Drumul «Vămii», continuarea firească a drumului strategic, și pentru modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»”, a arătat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

Valoarea celor două documentații este de aproximativ patru milioane de lei, însă costul total al investițiiilor s-ar ridica la aproape 45 de milioane de euro, proiectele fiind înaintate Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene în vederea semnării contractelor de finanțare.

Alte subiecte de interes au fost informările privind evoluția POR 2014-2020 si POR 2021-2027 în Regiunea Nord-Est.

De asemenea Consiliul Județean Botoșani a solicitat completarea Hotărârii privind aprobarea componenței actualizate a Consorțiului Regional de Inovare (CRI) cu doi reprezentanți ai județului Botoșani.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est coordonează activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională și asigură un tratament egal și corect față de toate județele care alcătuiesc regiunea Nord-Est.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.9 °
19.4 °
39 %
4.9kmh
5 %
mie
22 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...