spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BT162 de ani de Statistică oficială în România

162 de ani de Statistică oficială în România

Mâine, 12 iulie, se împlinesc 162 de ani de statistică oficială în România. Pentru a marca această zi, reprezentanții Direcției Județeană de Statistică (DJS), Botoșani, au transmis un mesaj către cei implicați în activitatea de statistică, respectiv despre importanța acesteia în organizarea și derularea recensămintelor, agricol și al populației, dar și principiile care guvernează activitatea acestora.

Astfel, potrivit DJS, Botoșani, printre principalele principii după care se ghidează în orice cercetare statistică întreprinsă se află independența profesională, imparțialitatea și obiectivitatea, fiabilitatea, confidențialitatea informațiilor statistice, dar și eficiența costurilor. În prezent, DJS Botoșani este implicată în desfășurarea Recensământului General Agricol-runda 2020, o cercetare amănunțită în urma căreia, potrivit reprezentaților DJS “vom avea o imagine clară asupra agriculturii active din județul Botoșani”.

De asemenea, DJS se ocupă cu pregătirea bazei de date a locuințelor înregistrate în județ. Aceasta reprezintă o primă etapă din organizarea Recensământului Populației și Locuințelor ce va avea loc anul viitor. “Direcția Județeană de Statistică, Botoșani, transmite cele mai calde felicitări și un sincer <La mulți ani> tuturor statisticienilor, care prin seriozitate și perseverență, au făcut din Statistică o instituție demnă de a fi numită europeană”, au transmis reprezentanții DJS, Botoșani.

Direcţia Judeţeană de Statistică, Botoșani are ca și obiect de activitate culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza, difuzarea rezultatelor cercetărilor statistice şi constituirea la nivel teritorial a seriilor de date statistice, oficiale cu caracter economic, financiar, social, demografic, juridic necesar elaborării politicii economice şi sociale, informării opiniei publice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...