spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTCreme pentru protecție solară, retrase de pe piață

Creme pentru protecție solară, retrase de pe piață

Mai multe tipuri de cremă pentru protecţie solară vor fi retrase de pe piață de compania farmaceutică Johnson&Johnson, pe motiv că folosirea lor poate duce la apariția cancerului. Astfel, compania a cerut consumatorilor să nu mai folosească produsele, după ce testele interne au indicat prezenţa unor cantităţi mici de benzeni.

Este vorba despre cinci produse, respectiv, Neutrogena Beach Defense, Neutrogena Cool Dry Sport, Neutrogena Invisible Daily, Neutrogena Ultra Sheer şi Aveeno Protect + Refresh. Dintre acestea, cremele solare Aveeno şi Neutrogena se vând și în România.

„Expunerea zilnică la benzenii din aceste creme de protecţie solară, la nivelul descoperit în testele noastre, nu ar trebui să cauzeze probleme de sănătate”, au transmis reprezentanții companiei Johnson&Johnson.

Benzenii sunt substanţe cu proprietăţi cancerigene, ceea ce înseamnă că ar putea duce la apariţia cancerului, în funcţie de nivelul şi durata expunerii, potrivit digi24.ro.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...