spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTBotoșăneancă selectată în cursa finală a Galei Tânărului Actor Hop

Botoșăneancă selectată în cursa finală a Galei Tânărului Actor Hop

O tânără actriță din Botoșani a fost selectată în cursa finală a Galei Tânărului Actor Hop 2021, ajunsă la cea de-a 24-a ediție. Este vorba despre Diana Raluca Amitroaie, absolventă a Universității Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi, care a fost selectată în urma preselecției care s-a desfășurat pe baza înregistrărilor video trimise online până pe 15 iulie. Aceasta va concura la secțiunea individual.

Din juriu au făcut parte Ioan Ardelean (actor și regizor), Silvia Ghiață (producător TV), Andrei și Andreea Grosu (regizori), Alexander Hausvater (regizor) și Daniela Nane (actriță).

„Tema din acest an mi s-a părut foarte incitantă. Așa că am vrut să-mi încerc norocul și să îmi întrec limitele, sărbătorind absolvirea facultății printr-o provocare față de mine, de cât pot eu să duc și câte pot să mai descopăr despre mine. Am realizat odată cu acest moment făcut pentru preselecții cât de bine e să te lași uneori dus de val, să te bucuri de proces și să îți iubești chiar și greșelile. A fost un întreg univers în spate. Mă bucur foarte mult că am ocazia să merg mai departe cu ce am propus și să mă bucur de ochii celor care vor fi la Alba Iulia în Septembrie, și mai ales că voi fi privilegiată să joc în fața unor suflete, și nu doar în fața unei camere”, a declarat Diana Raluca Amitroaie.

Gala Tânărului Actor Hop se va desfășura la Alba Iulia, în perioada 2-4 septembrie, tema ediției fiind Teatru Coregrafic, iar motto-ul, Caragiale- o lume în mișcare. Gala HOP este organizată de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...