spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTISU Botoșani recrutează voluntari

ISU Botoșani recrutează voluntari

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani derulează, în perioada 16 august – 10 septembrie 2021, o nouă campanie de recrutare a botoșănenilor care doresc să devină voluntari, în cadrul proiectului național ”Salvator din pasiune”.

Prin acest demers se dorește implicarea oamenilor în activitatea de voluntariat, care se va materializa prin sprijinul acordat populației pe timpul situațiilor de urgență, dar și prin activitatea de informare preventivă pentru a preîntâmpina producerea acestora. Această activitate este o continuare a proiectului ce a fost demarat în luna mai 2016, iar până în prezent au fost organizate șase etape de recrutare.

Cei care doresc să se înscrie trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie, să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarele se depun la sediul inspectoratului din municipiul Botoșani, strada Uzinei, nr. 3, de luni până vineri, între orele 09.00 – 15.00.

Dosarul trebuie să conţină:

– cererea de înscriere (descarcă aici: http://www.isubotosani.ro/informatii.html);

– certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

– copie după actul de identitate;

– avizul psihologic cu mențiunea ”apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU”;

– actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

– adeverinţa medicală din care să reiasă cumulativ cel puțin două din următoarele criterii: nu se află în evidență cu boli cronice, apt pentru efort fizic de nivel mediu, clinic sănătos;

– acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani (descarcă aici: http://www.isubotosani.ro/informatii.html).

Informaţii suplimentare se pot obține de pe site-ul ISU Botoșani – http://www.isubotosani.ro/informatii.html, la sediul inspectoratului (strada Uzinei, nr. 3, municipiul Botoșani) sau la numerele de telefon 0231/508 145 sau 0231/508 143.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15 ° C
15.6 °
13.8 °
84 %
5.1kmh
100 %
mie
16 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...