spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTIncident grav la Cornişa: solista unei trupe a căzut pe scenă (video)

Incident grav la Cornişa: solista unei trupe a căzut pe scenă (video)

Incident grav în prima seară a festivalului Family Fest de la Cornişa. Solista unei trupe de muzică a căzut pe scenă spre şocul colegilor săi şi al organizatorilor.

Așa cum era programat pentru prima zi de spectacole, pe scena amplasată la Cornișa a urcat, joi seară, trupa Los Anonimos. Paola Nicorescu-Ghiviriga, solista trupei, a fost, însă, victima unui grav accident. La scurt timp după ce a început momentul trupei, solista, încălţată cu o pereche de pantofi cu tocuri foarte înalte, s-a dezechilibrat şi a căzut pe scenă în timpul reprezentaţiei. Aceasta a căzut pe spate. Tânăra a rămas câteva momente inertă întinsă pe scenă, până când i-au sărit în ajutor colegii de trupă. Într-un târziu au apărut şi paramedicii din zona scenei, care au întrebat-o cum se simte. Iniţial tânăra a încercat să continue concertul, dar nu a mai putut, astfel că a fost scoasă în culise pe braţe, de doi colegi.

Tânăra a primit îngrijiri timp de aproape 15 minute în culise, timp în care colegii ei au continuat reprezentaţia. Ulterior aceasta s-a întors pe scenă, de această dată încălţată cu pantofi sport şi a cântat aşezată pe marginea scenei tot concertul. La final a fost ajutată să se ridice de doi bărbaţi şi a părăsit scena de care nu va uita prea curând.

Membrii trupei vor stabili dacă organizatorii evenimentului poartă vreo vină în modul în care a fost ansamblată scena sau de vină au fost încălţările buclucaşe ale tinerei.

Trupa ”Los Anonimos”, a apărut în primăvara anului 2011

Muzica celor de la ”Los Anonimos” îmbină exoticele acorduri de gipsy-flamenco cât si ritmurile balcanice, din acest punct de vedere fiind singura formație de acest gen din peisajul muzical românesc. Trupa s-a făcut cunoscută prin concertele exceptionale ce au avut loc în diferite cluburi din țară sau la evenimentele hi-class. În toate aparițiile scenice, ”Los Anonimos” propagă o atmosferă incendiară, distracția atingând valențe foarte înalte, fiind astfel considerată ”O trupa de Show”, motiv pentru care band-ul este foarte des invitat în platourile emisiunilor de divertisment. În repertoriul lor găsim cele mai cunoscute cover-uri românești și internaționale dar și melodii proprii, care prin simplitatea si farmecul lor, sensibilizeaza ascultatorii.

1. Geo Pahome – solist vocal
2. Paola Nicorescu-Ghiviriga – solista vocala
3. Alexandru Slatinaru – clape
4. Bogdan Aflorei – chitara electrica
5. Iuli Stoica – chitara bass
6. Mircea Harabagiu – tobe
7. Adrian Bulai – trompeta
8. Bogdanel Mantu – percutie
9. Andrei Anghel – clarinet & saxofon
10.Sorin Gaburoi – trombon

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
86 %
2.6kmh
88 %
lun
18 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
16 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...