spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTBăiatul de 12 ani dat dispărut a fost găsit. A ajuns într-un...

Băiatul de 12 ani dat dispărut a fost găsit. A ajuns într-un centru pentru minori

Băiatul de 12 ani dat dispărut în cursul zilei de astăzi, 23 august a.c., a fost găsit de către polițiști. „Minorul a fost găsit în municipiul Botoșani. Acesta a fost preluat și internat într-un centru de primire a copilului în regim de urgență. Urmează să se stabilească împrejurările în care minorul a părăsit domiciliul. Din primele verificări nu rezultă faptul că ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijin!”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Băiatul a fost găsit în scurt timp de la sesizarea dispariției. Alerta a fost dată tot astăzi, după ce rudele băiatului au anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) cu privire la faptul că băiatul a părăsit domiciliu în data de 21 august a.c., pentru a ieși la joacă, iar până astăzi nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. În urma sesizării, reprezentanții IPJ au solicitat sprijinul populației, cu intenția de a-l găsi cât mai repede.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.6 ° C
15.6 °
12.7 °
77 %
1.9kmh
61 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...