spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSalariul minim ar putea crește cu până la 12% înainte de sfârșitul...

Salariul minim ar putea crește cu până la 12% înainte de sfârșitul anului

Având în vedere creșterea de prețurilor din ultima perioadă, Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim mai devreme de sfârşitul acestui an. Astfel, propunerile de majorare sunt între 8% şi 12%.

„În acest moment suntem în etapa de negociere între patronate şi sindicate, iar Guvernul are propria proiecţie cu privire la capacitatea de susţinere a majorării salariului minim. În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului. Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă”, a declarat Raluca Turcan, Ministrul Muncii, potrivit agerpres.ro.

Ministrul Muncii nu a precizat de când şi nici cu cât, având în vedere că negocierile tripartite sunt încă în derulare.

La sfârșitul săptămânii trecute, prim-ministrul Florin Cîţu a transmis că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie.

Aproape jumătate dintre angajaţii botoşăneni din domeniul privat lucrează pe salariul minim

Mai bine de un sfert dintre botoșănenii cu carte de muncă câștigă salariul minim pe economie. Potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, la sfârșitul lunii mai, în județ erau înregistrați 55.857 de salariați activi, cu normă întreagă, iar numărul de contracte active era de 64.728.

Dintre aceștia aproximativ 20.000 sunt bugetarii sau persoane care lucrează în diverse companii cu capital de stat. Așadar, rămân aproximativ 35.000 de angajați în mediul privat. Dintre aceștia, 14.146 de salariați, adică aproape jumătate, câștigă salariul minim pe economie. Asta înseamnă că mai bine de un sfert dintre botoșănenii cu un loc de muncă au un salariu lunar brut de 2.300 de lei, iar net, adică „în mână”, de 1.386 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...