joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTExpoziţia "Poveşti cu pietre", la Memorialul Ipoteşti

Expoziţia “Poveşti cu pietre”, la Memorialul Ipoteşti

Botoşănenii sunt aşteptaţi miercuri, 29 septembrie, începând cu ora 17:00, la o expoziţie deosebită. Expoziţia „Poveşti cu pietre”, găzduită de Memorialul Ipoteşti, include zeci de lucrări realizate de Daniel Dinu Ciuraru, profesor psihopedagog la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Stelian”.

Încă din copilărie, artistului îi plăcea să realizeze diferite obiecte folosindu-se de ce găsea în natură, iar de câţiva ani a reuşit să ridice pietrele la rang de artă. A realizat sute de tablouri folosindu-se de pietre aşezate cu migală şi potrivite în aşa fel încât să nască o poveste. A pus câte o fărâmă de suflet în fiecare tablou.

Tablourile sunt expuse în sufrageria familiei, care s-a transformat în  galerie de artă. „Am o deosebită bucurie atunci când tablourile mele sunt apreciate. Totdeauna le spun celor care se plâng că nu le ajunge timpul, că pentru pasiune şi pentru a face ceea ce-ţi place, oricând se găseşte timp. Îmi fac timp chiar şi pentru a scrie poezii pentru că este important să descoperim frumosul din jurul nostru şi din noi”, declara Dinu Daniel Ciuraru, pentru Monitorul de Botoşani, în aprilie 2020.

Daniel Dinu Ciuraru se află la prima expoziţie

Expoziţia de la Memorial, organizată în Sala Portaluri, va include aproximativ 80 de lucrări. „Este prima mea expoziţie. Doamna Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti, mi-a propus acest lucru, motivând că-i plac foarte mult lucrările expuse pe pagina mea de facebook. Pentru mine este onorant faptul că organizez prima mea expoziţie la Memorialul Ipoteşti”, a declarat artistul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.8 °
27.6 °
44 %
2.3kmh
0 %
J
32 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
39 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...