sâmbătă, octombrie 25, 2025
AcasăLocal BTSabina, o tânără fără adăpost, a murit sub ochii trecătorilor

Sabina, o tânără fără adăpost, a murit sub ochii trecătorilor

Sabina, o tânără din Botoșani, care trăia de mai mult timp în rândul persoanelor fără adăpost, a murit la doar 29 de ani. Tânăra s-a prăbușit în plină stradă, joi noapte, sub privirile trecătorilor.

Totul s-a petrecut în fața magazinului Admir de pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, în noaptea de joi spre vineri.

Un trecător a văzut-o căzută pe asfalt și a sunat la 112. La fața locului au ajuns cadrele medicale de la Ambulanță, după care a venit SMURD, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru ea, constatându-se decesul. “Au fost începute manevrele de resuscitare imediat şi a fost solicitat sprijinul echipajului cu medic al SMURD. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul la faţa locului”, a precizat un ambulanţier din cadrul SJA Botoşani.

Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tânăra a trecut printr-un moment de cumpănă în urmă cu aproape doi ani. În ianuarie 2020, aceasta a fost lovită în plin de un autoturism în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis. După o lungă spitalizare, aceasta şi-a revenit, dar a continuat să frecventeze mediul oamenilor străzii.

Tânăra avea un copil pe care l-a născut în urmă cu câţiva ani, însă din cauza condiţiei sale, acesta a fost luat de un asistent maternal. Un medic din cadrul UPU-SMURD s-a ocupat atunci de creştinarea copilului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.7 ° C
13.3 °
12.6 °
47 %
5.3kmh
6 %
S
14 °
D
16 °
lun
12 °
mar
13 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

„Ce țară veselă”, ar putea exclama cineva, neștiind câtă tristețe ascunde de fapt această veselie de fațadă și de prost gust. De curând, s-a hotărât...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...