spot_img
luni, decembrie 15, 2025
AcasăLocal BTUn șofer beat a ratat un sens giratoriu și s-a izbit cu...

Un șofer beat a ratat un sens giratoriu și s-a izbit cu mașina într-un copac

Ziua de 13 a fost cu ghinion pentru un dorohoian. Implicat într-un accident rutier, acesta s-a ales cu un dosar penal și a rămas fără permisul de conducere, dar și fără certificatul de înmatriculare al mașinii, care a fost reținut de polițiști.

În vârstă de 34 de ani, dorohoianul conducea miercuri (n.r. – 13 octombrie a.c.) un autoturism pe strada Dumbrava Roșie din municipiul Dorohoi, dar la ieșirea din sensul giratoriu aflat la intersecția cu Bulevardul Victoriei, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina s-a izbit mai întâi în bordură, după care a ricoșat în copac. În urma impactului, autoturismul a fost avariat, dar dorohoianul a scăpat teafăr și nevătămat.

Anunțați printr-un apel pe 112 despre producerea accidentului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au ajuns la fața locului și l-au testat pe șofer cu aparatul alcooltest. Întrucât rezultatul a indicat o îmbibație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, dorohoianul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Când au verificat în baza de date, polițiștii au realizat că autoturismul implicat în accident figura mențiunea ”sechestru”. Din acest motiv, agenții rutieri i-au reținut bărbatului și certificatul de înmatriculare al mașinii.

Acuzat de conducere sub influența alcoolului, dorohoianul riscă să ajungă în fața instanței de judecată, la finalul cercetărilor.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
2.7 °
1.6 °
83 %
2kmh
100 %
lun
8 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu un pic de îndemânare, poți încurca lumea și dacă ai mașină foarte mică.

EDITORIAL

Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...