spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTŞir de operaţii pentru pacientul cu penisul distrus

Şir de operaţii pentru pacientul cu penisul distrus

Bărbatul cu penisul distrus la tocătoare mai poate avea o şansă la o viaţă normală. Bărbatul a fost externat din secţia de urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU). „Din fericire, primul pas a fost făcut, legat de redarea funcţiilor fiziologice ale organului genital. Pacientul a fost externat din secţia de urologie şi ulterior internat pe chirurgie plastică pentru o serie de operaţii mai mult cu caracter estetic”, a precizat un medic din cadrul SJU Botoşani.

Bărbatul de 46 de ani, din judeţ, a ajuns la spital la mijlocul acestei luni, după ce a fost la câţiva milimetri de a se alege cu organul pur şi simplu smuls de pe corp, după o mişcare neatentă. Acesta utiliza o tocătoare în gospodărie, însă la un moment dat bărbatul s-a apropiat de partea motorizată a instalaţiei, prinzându-şi organul genital între cureaua de transmisie şi partea rotativă, care aproape i-a smuls pielea cu totul.

Cu dureri cumplite, bărbatul a ajuns la spital, unde a fost preluat de cadrele medicale şi internat de urgenţă, fiind diagnosticat cu traumatism penian, accidental, şi avulsie tegumentară.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
40 %
4kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...