spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTConstructorul unui drum național amendat de Garda de Mediu

Constructorul unui drum național amendat de Garda de Mediu

Constructorul drumului național 29 D Botoșani – Ștefănești a fost amendat de Garda de Mediu Botoșani. Totul după ce comisarii de mediu au descoperit, în urma unui control, că stația de betoane amplasată pe raza localității Gorbănești nu avea autorizație de mediu.

„Funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului”, potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Botoșani.

Comisarii au constatat că nu au fost luate toate măsurile de reducere a emisiilor de poluanți în aer – umectarea incintei (care este balastată) și spalarea roților mijloacelor de transport la ieșirea de pe amplasament.

Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat două amenzi contravenționale în valoare de 60.000 lei și s-au stabilit în sarcina operatorului economic patru măsuri cu termen în vederea remedierii acestora.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...