miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BT15 acte necesare pentru aviz de securitate la incendiu

15 acte necesare pentru aviz de securitate la incendiu

 

În articolul „Patroni chinuiţi cu norme de securitate”, publicat în ediţia de luni, s-a strecurat o eroare. Astfel, din septembrie 2016, la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu mai este obligatorie expertizarea clădirii de către un expert tehnic atestat. În schimb, dosarul pentru obţinerea avizului de securitate la incendiu trebuie să cuprindă nu mai puţin de 15 documente, de la cererea tip, certificatul de urbanism, scenariul de securitate la incendiu, planul de situaţie şi memoriu tehnic, până la relevee pentru fiecare nivel, secţiune şi faţadă ale construcţiei şi schemele instalaţiilor interioare de stingere. În ce priveşte lista documentelor pe baza cărora se solicită autorizaţiile de securitate la incendiu, aceasta cuprinde peste 20 de referate, planuri şi scheme, documentaţiile urmând să fie elaborate de către proiectanţi autorizaţi şi depuse în două exemplare, copiile trebuind semnate olograf şi datate de către utilizator, pe fiecare pagină. Avantajul e că documentaţia poate fi depusă şi în format electronic, însoţită de semnătura electronică a factorilor implicaţi în procesul de avizare/autorizare.

Cât despre termenul de emitere a avizelor şi autorizaţiilor, acesta este de maximum 15 zile pentru avize şi de respectiv 30 de zile pentru autorizaţii, atât timp cât documentaţiile depuse sunt complete. Aşadar, faţă de reglementările anterioare, a fost eliminată doar obligativitatea depunerii raportului de expertiză. În schimb, tot anul trecut, când a fost eliminată această cerinţă, autorităţile au decis să prelungească până la 30 iunie 2017 termenul până la care localurile care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligate să intre în legalitate, în tot acest timp unităţile urmând să funcţioneze pe răspunderea exclusivă a patronilor.

 

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
16.6 °
12.7 °
57 %
2.7kmh
100 %
mie
14 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
17 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...