luni, mai 12, 2025
AcasăLocal BTMașină dată peste cap din cauza unui câine (video)

Mașină dată peste cap din cauza unui câine (video)

Un tânăr a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în dreptul localității Cucorăni, pe drumul ce leagă Dorohoi de Botoșani.

În vârstă de 27 de ani, șoferul se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen, cu care se deplasa dinspre Cucorăni spre Botoșani. La un moment dat, în fața mașinii a apărut un câine, iar tânărul a tras tare de volan stânga. Acesta a pătruns pe contrasens și, pentru că din direcția opusă venea un alt autorurism, a ieșit în decor. Mașina a lovit un mal de pământ, după care s-a dat peste cap și a aterizat din nou pe roți.

Tânărul a suferit mai multe răni în urma impactului cu interiorul autoturismului. Acesta a sunat la 112, iar o ambulanță l-a transportat la Urgențe, unde a fost diagnosticat cu un traumatism cranian acut deschis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
8.8 ° C
8.9 °
7.6 °
88 %
3.1kmh
2 %
lun
15 °
mar
14 °
mie
16 °
J
20 °
vin
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Bine măcar că are telefon, că restul se rezolvă.

EDITORIAL

În pragul turului al doilea al alegerilor prezidențiale, România se află din nou într-un moment de cumpănă. Nu între două nume pe un buletin...

EPIGRAMA ZILEI

O întrebare încerc Să îți pun, confrate : Cum pot exista-ntr-un cerc …capete pătrate? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...