joi, octombrie 16, 2025
AcasăLocal BTFemeie în stare critică după ce a încercat să aprindă focul

Femeie în stare critică după ce a încercat să aprindă focul

O femeie din judeţ se zbate între viață și moarte după ce a ars în propria casă. Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, în localitatea Flămânzi.

În vârstă de 60 de ani, femeia suferise în urmă cu mai mulţi ani un accident vascular cerebral, care i-a lăsat sechele. Din acest motiv, femeia făcea mai greu unele mişcări, astfel că în momentul în care a încercat să aprindă focul în sobă a avut loc un accident. Aceasta a scăpat din mână o sticlă de carburant cu care dorea să înteţească flăcările, iar hainele de pe ea s-au aprins.

Femeia a reuşit să îşi stingă îmbrăcămintea, dar din păcate nu înainte de a fi extrem de afectată. Rudele acesteia au apelat serviciul 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic care a transportat-o la Urgenţe. De acolo, însă, a fost solicitat transferul într-o clinică de specialitate, transportul realizându-se cu o ambulanţă la Bucureşti. „Pacienta a fost diagnosticată cu arsură de gradele II, III şi IV pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului, inclusiv căi aeriene. A fost intubată şi ventilată mecanic şi ulterior s-a solicitat transferul la o secţie de arşi”, a precizat medicul primar în medicina de urgenţă Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.7 ° C
13.6 °
11.7 °
53 %
2.1kmh
7 %
J
11 °
vin
15 °
S
15 °
D
10 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se schimbă dalele care se mișcă de pe pietonal. S-au mișcat repede, n-a durat nici măcar cinci luni.

EDITORIAL

De trei decenii și jumătate ne aflăm într-o neîntreruptă tranziție, iar reformele atât de necesare pentru progresul economic și social se înscriu în categoria...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...