luni, mai 12, 2025
AcasăLocal BTCupoanele de pensii pot fi cerute, de azi, şi online

Cupoanele de pensii pot fi cerute, de azi, şi online

Începând de astăzi, taloanele de pensie pot fi solicitate și electronic. Asta după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea ce prevede ca taloanele de pensie să poată fi primite, la cerere, și în format electronic.

Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială. Legea promulgată astăzi prevede că, la cerere, Casa Naţională de Pensii Publice transmite în format electronic, pe e-mail sau în contul on-line deschis în portalul CNPP, documentul de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau în cont de card.

Documentul de informare se transmite în format electronic începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card.

Talonul în format electronic produce efecte juridice identice cu documentul de informare cu privire la sumele plătite transmis lunar la domiciliu sau, după caz, la reşedinţă prin serviciul de corespondenţă standard.

De asemenea, acesta este acceptat ca document valid în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice. Instituţiile şi autorităţile publice care îl solicită nu vor condiţiona oferirea de informaţii sau de servicii de prezentarea documentului în format fizic.

Talonul în format electronic conţine toate elementele de identificare unică de pe documentul fizic omolog.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
8.8 ° C
8.9 °
7.6 °
88 %
3.1kmh
2 %
lun
15 °
mar
14 °
mie
16 °
J
20 °
vin
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Bine măcar că are telefon, că restul se rezolvă.

EDITORIAL

În pragul turului al doilea al alegerilor prezidențiale, România se află din nou într-un moment de cumpănă. Nu între două nume pe un buletin...

EPIGRAMA ZILEI

O întrebare încerc Să îți pun, confrate : Cum pot exista-ntr-un cerc …capete pătrate? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...