spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTParcul de lângă Casa Tineretului a intrat în reabilitare

Parcul de lângă Casa Tineretului a intrat în reabilitare

Parcul de lângă Casa Tineretului, denumit parcul Laval, după oraşul canadian înfrăţit cu municipiul Botoşani, a intrat în reabilitare.

Pregătirea șantierului a fost deja făcută, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă  lucrările. Primarul Cosmin Andrei a ajuns astăzi în zonă şi a anunţat că, prin acest proiect, unul dintre cele mai vizitate parcuri ale orașului va avea un cu totul alt aspect.

Potrivit edilului, spațiile verzi, pe 2.360 de metri pătraţi, vor fi amenajate cu gazon tip rulou. Vor fi plantate 15.000 de flori, din care 10.000 vor fi brândușe. Parcul va fi înfrumusețat și cu narcise, lalele sau lavandă. Vor fi plantaţi 1.100 de arbuști.

Parcul care are o suprafaţă de 2.580 de metri pătraţi va avea sistem de irigații – aspersoare, duze de tip spray, controller, senzor de ploaie, etc. Sistemele de irigație vor ajuta la dezvoltarea armonioasă a vegetației și vor preveni risipa de apă, prin controlul asupra cantității de apă furnizată și a momentului aplicării acesteia.

Se estimează că lucrările se vor finaliza în luna mai a anului viitor. Valoarea totală a lucrărilor este de 220.000 lei, fără TVA.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...