vineri, iunie 20, 2025
AcasăLocal BTLiber după agresiuni sexuale în centrul orașului

Liber după agresiuni sexuale în centrul orașului

Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Botoșani, care a agresat sexual mai multe femei la începutul lui 2020, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Botoșani. Acuzat de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri, Mihai P. s-a ales cu o pedeapsă rezultantă de doi ani de închisoare, dar instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, timp de trei ani, tânărul va trebui să respecte mai multe măsuri și obligații stabilite de judecători, printre care și obligația de a presta 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Botoșani sau la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani. Sentința este definitivă.

Potrivit anchetatorilor, pe 25 ianuarie 2020, tânărul ar fi urmărit o femeie de 38 de ani din municipiul Botoșani, până în liftul din scara blocului unde aceasta locuia, și ar fi efectuat acte de natura sexuală în fața femeii. După comiterea faptei, individul a părăsit imobilul respectiv, însă, în urma sesizării pe 112, au fost alertate toate echipajele de poliție din municipiu, suspectul fiind depistat la domiciliu. Reținut pentru 24 de ore, tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean și a fost plasat ulterior sub control judiciar. În urma anchetei declanșată de polițiști, alte două botoșănence au reclamat că au fost acostate de același individ, care acționa chiar în centrul municipiului, în zona Pietonalului Unirii.

„A venit în spatele meu pe stradă şi a început să îmi adreseze cuvinte obscene. Eu am luat-o la fugă, iar el a început să alerge după mine. Am văzut o doamnă într-o mașină, i-am bătut în geam, iar aceasta a ieșit din autoturism, iar el s-a oprit și urmărea de după un bloc”, a povestit una din femei. O altă botoșăneancă a reușit să îl fotografieze și a postat imaginile pe o rețea de socializare, stârnind un val de reacții și distribuiri, care au ajutat la prinderea rapidă a suspectului. De altfel, în momentul în care au verificat imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate în oraș, anchetatorii au reușit să-l identifice pe individ și să-i probeze activitatea infracțională.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
17.8 ° C
18.6 °
16.6 °
80 %
1.8kmh
98 %
J
18 °
vin
21 °
S
20 °
D
24 °
lun
28 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

De când cu multiculturalismul ăsta, nici cireşele nu mai ştiu de unde vin.

EDITORIAL

Așa cum în preziua decernării premiilor Oscar s-a găsit cineva să ofere și prea puțin râvnitul trofeu „Zmeura de Aur”, cred că e cazul...

EPIGRAMA ZILEI

Soluția câștigătoare Ca să armonizezi aste pătrimi Este doar una, Nicușoare: Să-i descompui în factori primi!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...