spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTTrei firme vor asigura deszăpezirea drumurilor județene. CJ a semnat contractele

Trei firme vor asigura deszăpezirea drumurilor județene. CJ a semnat contractele

Consiliul Județean (CJ) a finalizat licitația și a semnat contractele pentru deszăpezirea drumurilor județene. În urma finalizării tuturor procedurilor, loturile I, II și IV (n.r. – cu baze la Botoșani, Dorohoi și Trușești) au fost adjudecate de Asocierea Ardelean Company Nord Vest Baia Mare și 07 CCC Botoșani, în timp ce pe lotul III, cu baza la Săveni, contractul a fost semnat cu societatea Loial Trans SRL Cătămărăști.

Acordul cadru este valabil trei ani, firmele obligându-se să presteze serviciile de deszăpezire cu utilaje și autoutilaje specifice acestui tip de lucrări și cu personal calificat în perioada 2021 – 2024. „Mă bucur că am ajuns în acest punct, suntem pregătiți pentru debutul sezonului de iarnă și pentru tot ce ar putea aduce acesta. S-au stabilit prestatorii acestor servicii, urmează să întreprindem toate pregătirile necesare și cu siguranță vom face față provocărilor iernii, în toate cele patru baze”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele CJ Botoșani.

În perioada imediat următoare, în toate bazele de deszăpezire se va începe aprovizionarea cu material antiderapant și cu toate utilajele necesare, în funcție de evoluția vremii.

„Având în vedere că toate contractele de deszăpezire au fost semnate, precum și faptul că fiecare bază de intervenție este dotată cu absolut tot ce este nevoie, mă aștept ca toate intervențiile pe drumurile județene să fie rapide și eficiente și să nu avem evenimente nedorite”, a completat vicepreședintele Dorin Birta.

Valoarea lucrărilor prevăzute în Acordul cadru pentru perioada 2021 – 2024 este de aproximativ 38 milioane lei cu TVA, iar valoarea totală a contractelor subsecvente doar pentru acest sezon de iarnă, care se va încheia pe 15 martie 2022, este de 12.681.265,94 lei cu TVA, cheltuielile putând fi influențate, fără a depăși valoarea maximă a contractelor, de gravitatea condițiilor meteo și de frecvența intervențiilor.

Înainte de a porni în călătorie, șoferii pot afla starea drumurilor apelând la Dispeceratul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, telefon 0231/510.792.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.9 ° C
17.6 °
14.4 °
48 %
1.9kmh
98 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...